miercuri, 15 decembrie 2010

Declarație unui ecou

Pe la 18 ani eram ca o pasăre zburătoare. Mii de planuri împletite de arzătoarea dorință de a reuși să mă afirm la facultatea pentru care am optat aleatoriu, fără să mă gândesc prea mult sau să știu, ca unii colegi, că ”de mică voi fi jurnalist(ă)”.
Am venit într-una din primele zile a lui septembrie '08 la primele ore - stupefiată, confuză, indecisă - am facut corect alegerea sau nu e asta de mine. În una din aceste zile, am întâlnit persoana care mi-a marcat viața, cel puțin de 3 ani încoace...
...mergeam să facem prima oră de sport, și atunci ne-am cunoscut - avea ochii fardați intens cu un verde aprins, în ton cu geaca ce o purta, iar buzele-i frumos conturate mi-au zâmbit pentru prima dată. Ochii migdalați m-au fulgerat cu priviri mieroase. Făcut-am atunci cunoștință cu o prietenă, colegă și pur și simplu persoana dragă, căreia îi pot încredința orice atunci, acum și dintotdeauna. Din acele momente și până acum, ne-au despărțit doar vacanțele, timpul care este acordat serviciului și... În rest, parcă mereu împreună! :)

Dormim în aceeași cameră de 3 ani, mâncăm, spălăm veselă, gătim, și pur și simplu ne simțim bine. Uneori, când una din noi se trezește mai devreme, cealaltă nu simte nimic, căci, grija și bunul simț ne face să avem grijă de odihna celeilate. Alteori, grăbite, putem să facem mai multă gălăgie, și cealaltă geme ușor a enervare de sub perna ”tuflită” peste urechi, care la cămin are menirea primordială de a opri sunetele intruse. Dar ne trece repede, căci, așa este viața!
Din anul I a devenit tradiție - să venim din oraș sau de acasă cu impresii, să ne povestim entuziasmate cum am petrecut week-endul, ce mai avem interesant, lucruri care ne merită atenția ți care pot fi bârfite, cine și ce ne-a mai zis nou etc. Ne ascultam de fiecare dată cu plăcere, și eu cu părerea de rău că nu pot pleca și eu atât de des acasă. Când veneau seminarele sau exemenele învățam împreună, pe rând citeam cu voce, și apoi ne străduiam să repetăm cele auzite. Era fine, însușeam totul mai bine, contazicându-ne care din noi a înțeles mai ok.
Ziceam că dacă nu ne găseam una pe alta, nu era să ne fie atât de bine (eu îi mai sugeram și alte prietenii, ea știe despre ce este vorba, da? :P) Cu dânsa am descoperit că un pahar de vin la masă, este ca nectarul pentru zei sau că gluma îl face pe om mai fericit. Cu ea am glumit pe seama profesorilor cât ne-a încăput (mai ales în anul întâi, când sărmanul prof ne evita și pe coridoare) Un fel de clovni - mereu în pereche. Diferite, dar atât de gemene la suflete încât ziceam că suntem surori de cruce.
Acum eu sunt ocupată, ea la fel. Ne vedem serile, când obosite, avem timp să ne  întrebăm doar ce mai avem nou, și cum a decurs ziua... Îmi lipsesc discuțiile noastre - lungi, pline de glume pipărate, de sfaturi reciproce. Mi-e dor de o zeamă pregătită de amândouă. Mi-e dor de timpul de altădată, când toată ziua era a noastră și ne săturam una de alta.

Am avut și experiențe hazlii, când a fost trimisă tot de mine, în urma pierderii unui spor să propună numărul său de telefon băieților din cămin. Funny de tot (dacă vreți, am și video)! Am avut și momente de impas, când soarta a vrut să ne încerce. Am rezistat.
Acum știu că voi păstra pentru toată viața amintirea unei frumoase prietenii pe timp de studenție, când torturam toate fetele care trăiau cu noi, căci, am înțeles că putem fi compatibile doar noi două. Viața la cămin te învață multe, mia ales că poți întâli persoane deosebite. De suflet!

4 comentarii:

  1. foarte interesantă istorioară aveţi voi două :)

    RăspundețiȘtergere
  2. da, stiu si eu! :)))))) ea e bratanul meu omniprezent! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. mai n-am boşit blin, să vezi ce-ţi fac acasă! Poate chiar o zeamă:) Puuup spurcaciune mică, dar cu aspiraţii mari!

    RăspundețiȘtergere
  4. de atata te vad cu ochii rosii, acum, in momentul cand "dughesti" ceai in fata mea! harioc iubit! :))))))

    RăspundețiȘtergere