Negativismul din mine

Azi am simțit că trebuie să scriu ceva pe blog. Cred că este din cauza că de ceva timp, ”coc” în minte mai multe gânduri pe care nu le pot împărtăși cu nimeni. Nu pot și gata. Ce să fac dacă așa sunt eu - fac prostii, ca mai apoi să stau și să răscolesc prin mintea-mi obosită soluții, cel mai des absente.

Evenimentele din ultima vreme au reconfirmat pentru a câta oară că în oameni nu trebuie să ai încredere. De fiecare dată când soarta mea, fufa asta cu fițe, îmi ”organizează” surprizute tot mai plăcute și mai plăcute, îmi jur că nu mai fac așa prostii. Categoric! Ca data viitoare totul să se repete - exact același scenariu, același regizor. Doar că decorul și personajele se schimbă.
Dureros e faptul că trece timpul, și toate astea devin tot mai greu și mai greu de suportat, dar... cât de penibil nu ar suna, găsesc, ca de obicei, partea plină a paharul: după fiecare caz, mă călesc!
Rudele, cunoscuții și așa-zișii prieteni mereu mă întreabă ”-Câtă răutate poate să încapă în tine?! ”-Multăăăăăăă”!!!

Poate nu vreau să fie așa, dar tot voi mi-ați construit caracterul. Nu zic, poate sună straniu, dar, cel puțin eu știu că e credibil. Datorită vouă sunt mai rece ca o stană de piatră, voi m-ați făcut să nu mai am sentimentele pe ar trebui să le manifest în unele cazuri specifice, și tot voi m-ați îndemnat să nu mai am sentimente, sau cel puțin să nu le demonstrez.

Câteodată, nu pot adormi noaptea. Stau cu ochii în pod și-mi analizez gândurile, deciziile și planurile. Mereu, mereu sunt egoiste. Asta mă sperie deja de la o vreme încoace, dar trece repede. Și se uită. totul se uită. Numai eu nu uit! Dacă m-ai rănit, nu vei scăpa. Chiar și peste ani, eu niciodată nu uit, niciodată!